jocuri pentru fete

Ce ne asteptam de la niste jocuri pentru fete? Eu ma astept de multe ori sa fie feministe ca de asta se numesc jocuri pentru fete. Dar cred ca nu are legatura cu asa ceva. Ma astept sa fie niste femei certarete (nu stiu de ce imi imaginez feministele ca fiind certarete) care sa se bage in seamna cu toate personajele si care tipa si urla la toate personajele. oarecum feministele mi se par niste firi destul de violente. Le vad asa cu o bata mare in mana pregatite pentru a da cu ea in capul celui care nu este de acord cu ea. 

Mi se pare ca aceste femei nu pot sa accepte argumentele altcuiva care nu este pe aceeasi lungime de gandire cu ea, iar daca indrazneste acel cineva sa isi exprime parere este gata oricand sa foloseasca bata din dotare.

Asta imi imaginezi eu cand ma gandesc la jocuri de fete. Poate gresesc. Si nu toate reprezinta feministele din toata lumea asta larga. Cateva jocuri pentru fete sunt probabil unele foarte educative si invata diverse lucruri. As vrea sa cred ca jocurile din viata reala s-au transpus in lumea asta digitala si fetitele se pot juca minunat pe tablete.



Votul s-a incheiat

Acum incepe de fapt adevarata batalie la alegerile prezidentiale din 2014. Fiecare candidat a facut o camapanie tare dar intr-un final doar doi dintre cei 14 candidati pentru functia de presedinte al Romaniei au reusit sa mearga mai departe, spre turul al doilea. Este vorbe despre Victor Ponta si Kalus Iohannis. Poporul a decis asadar ca cei doi ar emrita sa mearga mai departe in turul doi pentru a obtine functia pe care si-au dorit-o 14 oameni. Jocurile abia acum incep cu adevarat, asa ca pentru urmatoarele doua saptamani trebuie sa ne tinem bine pentru ca vor urma vesti importante de peste tot, din toate domeniile.

Timp suplimentar

In ultima vreme am auzit numai de angajatori severi care nu inteleg ca viata unui om nu inseamna numai si numai job. De ce esti atat de hain incat sa oferi un salariu de mizerie si apoi sa spui ca pentru cei care stau ore suplimentare la job vei acorda bonusuri speciale.

Pai si asa alea opt ore pe care le stai la serviciu sunt mai mult decat suficient pentru viata unui om. Cu alea doua ore pe care le faci pe drum in fiecare zi, dus intors, s-au facut 10 ore. In mod normal, un om doarme 8 ore pe zi, deci s-a ajuns la 18 ore. Pai ce timp ii mai ramane unui om sa petreaca cu familia?

Ajungem undeva la 6 ore, dar astea sase ore pe zi nu sunt concludente. O ora de dimineata ti-o petreci cu pregatirile de dinainte sa pleci la serviciu. Am ajuns la 5. Mai putin decat stai la munca.

Deci ce timp sa mai stai suplimentar?

Eu am noroc totusi. Seful meu este excelent. Nici nu conteaza ce program imi fac eu singura daca treaba e facuta. Pe el nu il intereseaza cat timp stau la serviciu, dar treaba trebuie sa fie facuta. Si ce-i drept, niciodata nu l-am dezamagit cu livrarile actelor. Fiind o firma de servicii salarizare, se lucreaza putin contra cronometru dar nu innebunesti.

Lumanarea

M-am trezit cu gandul ca am o zi incredibil de lunga inainte, cu multe lucruri de rezolvat, un drum lung cu trenul ce imi va purta mintea prin colturile prafuite ale trecutului. Voi strabate iar jumatate de tara cu scopul de arevedea suflete dragi mie si de a participa la evenimente ce alta-data mi se pareau deosebite. Ma intrebam daca efectul va fi acelasi ! daca va arde iar flacara sarbatorii in interiorul meu . Mi-am aruncat ochii prin casa si ochii intredeschisi mi s-au oprit pe lumanare. Mi-am inchipuit cat de mult seman cu acea lumanare. De fapt cat de mult seamana ea cu fiecare om si cu viata noastra. Isi pastreaza luciul pana la ultima palpaire. Se naste maiestoasa intr-o anumita forma ca apoi in timp de cate ori i se da ocazia sa aduca caldura si lumina celor din jur. Si indiferent de forma ei, de chipul schimonosit de timp si de ardoarea flacarii careia ii da nastere.. ea continua sa slujeasca unei cauze atat de sfinte. Va avea o viata plina de sfaraituri, de palpairi si deseori va fi stinsa si reaprinsa .. in functie de evenimentele din viata omului care o aprinde … e intocmai ca viata unui om.. cu urcusuri, coborasuri, perioade fierbinti si perioade reci. Si indiferent de locurile in care se afla are un scop. Acela de a arde si a se topi. Are scopul de a muri. Dar importante sunt senzatiile pe care le lasa in urma.. Ca si omul finalul ei e palpait.. ca si cum si-ar mai dori o ultima suflare .. si palpaie atat cat ii mai permite trupul scorojit si ghemuit la baza suportului. Iar daca s-a sfarsit.. va ramane in amintirea momenteleor pe care le-a slujit. Va aparea in tablouri, poze, imagini, amintiri.. fara sa i se dea foarte multa importanta dar detinand statutul de obiect fara de care cadrul nu ar fi perfect. Este ca o piesa dintr-un puzzle. Nu poate lipsi… am aprins-o scurt pt a avea parte de putina caldura .. apoi am stins flacara cu degetele umezite.. am zambit si am pornit in noua zi .. cu gandul ca acest weekend va fi intocmai ca flacara aceea scurta.. iar luni timpul il va stinge cu doua degete umezite …

Oltul.. si salcia din copilarie

Imi amintesc din copilaria mea zilele petrecute pe malul batranului Olt. De cate ori aveam ocazia saream in paraul din fata blocului (era betonat pe margine) chiar daca eram mic. Facuse cineva in diferite locuri unde era nisipul mai inalt gauri in beton si coboram pe ele sau saream pur si simplu in iarba mare care crestea. De aici era cam un kilometru de mers prin nisip si mocirla pana la Olt. Ajungeam mereu plin de namol si imi spalam hainele la rau pe pietre. Stateam in apa pana la brau si tineam pantalonii in cursul apei sa-i curete de negreala aceea de parau infect. Avea farmec. Ma racoream in zilele toride alaturi de copii din cartier ne spalam hainele iar apoi ne intindeam la umbra unei salcii pana se uscau hainele. Deseori luam cu noi o camera imensa de tractor adusa de tatal unuia dintre pusti de la fabrica. Avea cateva zeci de petice lipite cu prelandez si scotea bulbuci cand o bagam in apa dar noi ne suiam cate 5 6 plozi nebuni pe ea si treceam cascada pe camera. Ajunsi in bucla (portiune lata din josul cascadei) ieseam la mal si ne intindeam sub alta salcie. stateam ore intregi si ascultam frunzele care zburau fortate de vant pe iuresul apei, gazele si sunetul indepartata al orasului. In toata lunca crestea iarba inalta, iar vara prindeam cai de iarba sau fluturi. Deseori strangeam flori de camp si i le duceam mamei care se bucura nespus … dupa ce ma certa pentru mirosul de rau din haine. Aranja florile intr-un vas cu multe multe gaurele.. un vas din lut rosu foarte frumos. Apoi am crescut si oltul a devenit un simplu rau pe care il salutam zi de zi cand mergeam la scoala de pe pod. Ne mutasem aproape de gara si faceam ceva vreme pana la scoala.. dar zi de zi ma opream pe pod si priveam apa care curge .. se duce si poarta cu ea privirile, gandurile si salutul oamenilor care se bucurau de ea. Iarna ingheta pe diferite portiuni si-mi amintesc cum stateam pe gheata fina si faceam gauri cu nebunii de “la bloc” in scopul atat de copilaresc … de a pescui. Aveam undite improvizate din lemn de alun culese de cu vara si nailon (forfan - fir) gros. Iar carligul era de fapt un bold indoit in care sacrificam cate o rama ()daca mai gaseam in apropierea containerului sau puneam bobite de paine umezita. Eram liber si hoinar. Apoi imi amintesc perioada cand imi duceam cainele la Olt. Se bucura mai mult decat pt un os. Se zbenguia in apa, innota, se juca si stropea, se facea ca un porcusor .. pt ca iesea ud si se tavalea in iarba plina de praf. alerga toata lunca si sapa toate musuroaiele de cartita pe care le gasea… Undeva dupa bucla facusera un lac de acumulare.. l-au facut pescarie intrun final iar ultima oara cand am fost in Sfantu Gheorghe am sesizat cu stupoare ca l-au ingradit si au pus paznici care sa opreasca oamenii. Mi se parea crunt ca pustanii din ziua de azi sa nu aiba ocazia sa fuga dupa apusul soareleui sa se scalde si sa stea pana ajungea luna deasupra. Sa stea pe mal si sa o vada maiestuasa cum se oglindeste in lac si din cand in cand sa mai auda cate un peste care sarea dupa mustele de lac. Oltul si lacul sunt parte din mine. Parte din ce am devenit si din ce simt aproape de sufletul meu. Iar salcia sub care ne asezam in dupa-amiezele atat de fierbinti mi-a ramas atat de intiparita incat si acum pot gasi toate scorburile (probabil marite si uscate de vremuri)…